PORŢI DE CRISTAL: INSULA – din august în librării
Corint Junior continuă cu lansarea unor fantasy-uri extraordinare. În luna august, editura CORINTeens (imprint al editurii Corint Junior) va lansa prima carte dintr-o trilogie semnată de doi autori consacraţi: Rebecca Moesta (coautoarea romanului STAR WARS: YOUNG JEDI KNIGHTS) şi Kevin J. Anderson (coautor al trilogiei Preludiul Dunei). Trilogia se numeşte PORŢI DE CRISTAL, iar prima carte INSULA. Celelalte două volume, care completează seria, se numesc OCEANUL şi CERUL.
Volumul se va lansa spre sfârşitul lunii august, aşa că ignoraţi mesajul de pe machetă.
Gwen şi Vic, doi veri de paisprezece ani, locuiesc împreună încă de când părinţii lui Gwen au murit în mod misterios, iar mama lui Vic a dispărut. Asta până ce tatăl lui Vic, om de ştiinţă, îi transportă din greşeală pe cei doi printr-o poartă magică de cristal până pe insula Elantya.
Străzile pavate cu piatră şi turnurile argintii sunt specifice insulei pitoreşti, un nod comercial şi centrul unei cunoaşteri care funcţionează cu o combinaţie între fizică avansată şi vrăjitorie. Vic şi Gwen sunt curând prinşi într-un amestec de magie antică, creaturi îngrozitoare şi bătălii teribile – toate legate de o vrajbă teritorială cu sirene, un conflict străvechi între înţelepţii buni şi cei rai… şi misterioasele rădăcini ale celor doi veri.

iulie 20, 2009 la 4:03 pm
Un singur cuvant: super!
iulie 20, 2009 la 4:24 pm
De abia astept. Sper sa fie cartonata! Cat despre CORINTeens, nu a publicat niste benzi desenate sau asa ceva, pana acum? Auzisem ceva, dar vag.
iulie 20, 2009 la 5:54 pm
Ba da.
iulie 20, 2009 la 5:50 pm
Abia astept sa apara, sa speram ca nu apare pe la sfarsitul lui august.
iulie 20, 2009 la 5:54 pm
De vreme ce am mentionat sfarsitul lui august, nu cred ca ceva se poate schimba!
))
iulie 20, 2009 la 7:32 pm
Ah, n-am citit cu atentie data. Am luat in calcul doar august.
Shit! Perioada care se apropie de scoala
iulie 20, 2009 la 6:07 pm
arata foarte bine shi ar fi shi mai bn dak ar fi cartonata shi cu supracoperta… stie cnv cam cate pagini are??
iulie 20, 2009 la 6:08 pm
Varianta in engleza are 304 pagini.
iulie 20, 2009 la 6:21 pm
hmmm… pe la noi o sa aiba tot cam atatea banuiesc, dar ink sper k o sa fie cartonata
iulie 20, 2009 la 7:10 pm
Traducerea romaneasca are 368 pagini.
iulie 20, 2009 la 8:02 pm
E bine asa. Imi plac volumele groase!
iulie 21, 2009 la 5:50 am
Hey , si eu am fost boboaca :d ! Acum trec intr-a 10 a .
. La mine a fost destul de oribil cu colegii .
. Am nimerit intr-o clasa groaznica si am avut o cadere de moral .
In rest cu profesorii eu m-am inteles destul de bine (ma rog sunt dintr-a 1 in liceu —are 12 clase :-j ) , dar da trebuie sa te faci remarcat din prima .
iulie 21, 2009 la 7:27 am
@Shauki: Nu e singura surpriza pentru fanii SF&F; am vazut pe site-ul Leda anuntat ca va aparea pe CORINTEENS, imprintul pentru adolescenti al Corint Juniorului, primul volum, GIFTS, dintr-o serie super-tare, ANNALS OF THE WESTERN SHORE, a Ursulei K. Le Guin. Volumul a luat PEN Center USA 2005 Children Literature Award, dar, surpriza, volumul al treilea, POWERS, a primit NEBULA AWARD 2008!!!
iulie 21, 2009 la 7:38 am
Stiu ca nu e singura surpriza, insa editura Corint (ca de altfel toate editurile din Romania) are un renume in a tine la secret toate viitoarele aparitii. Noroc ca s-a anuntat pe un blog aparitia acelui volum. In rest, cititorii vor coperte, descrieri, ceea ce eu abia reusesc sa obtin pt acest blog. Si vedeti ca publicitatea isi face efectul pe blogul meu. Cititorii se bucura cand ii anunt de o noua carte ce sta sa apara. Ar trebui ca voi, cei din Corint, sa faceti asta mereu. Sa va incantati cititorii, nu credeti?
iulie 21, 2009 la 8:07 am
Draga Shauki, nu cred ca editurile romanesti nu-si dau silinta sa-si incante cititorii. Dovada stau aparitiile din ultima vreme, si nu numai, de la Rao, Corint Junior si altii ale caror carti le promovezi pe site-ul tau, excelent, de altfel. Grozav ar fi ca si cititorii sa raspunda cu aceeasi moneda.
iulie 21, 2009 la 8:15 am
ar mai fi si alte lucruri de spus, despre pretul cartilor atat de mare, in loc de reduceri pe timp de criza avem majorari
iulie 21, 2009 la 8:45 am
Mi se pare mie sau postarea asta e despre o carte care urmeaza sa apara? Si Ucenicul din Araluen? Eu n-am vazut-o in librarii!
Cat despre preturi, asta e o chestiune foarte delicata. Am avut si eu nelamurirea asta odata, si cineva, care avea multa dreptate, mi-a spus ca e absurd sa vreau sa-mi iau un Mercedes la pret de Dacie. Dar pe site-uri sunt reduceri de 20%, care aduc preturile la un nivel rezonabil, nu?
iulie 21, 2009 la 8:55 am
Daca nu ii ceream Roxanei, nu mai aflam de ea. Nici eu si nici ceilalti cititori. Iar cu Ucenicul din Araluen e altfel povestea. Era un articol din ianuarie in EVZ care o anunta… si pe urma am inceput sa intreb de ea. Tot asa, daca nu ceream eu info, nu aflam. Deci tot EU sunt cel care umbla si cere si face si drege si promoveaza. Sau nu e asa?
Oricum, lasam site-ul deoparte. Vorbesc de pretul din librarii. Ca nu numai online se cumpara in ziua de azi. Ma refer ca acum este perioada de criza, si totul trebuie redus. Sau daca bagati preturi exorbitante, oferiti si calitate, nu? La 60 de RON, Pecetea Runelor merita sa fie hardcover. Asa e la Rao, cea mai scumpa editura. 60 de RON sunt cartile de lux, hardcover… Dar nu mai are rost sa spun nimic ca degeaba o fac…
iulie 21, 2009 la 9:41 am
Shauki, calitatea nu e data numai de faptul ca o carte e cartonata sau nu. Daca vrei carti cartonate si ieftine, sa le pui in biblioteca, poti cumpara de la Adevarul.
Iar informarea, dupa cum vezi pe pielea ta, e un proces pentru care trebuie sa ne dam silinta. Pe de alta parte, nu cred ca daca ai solicita asemenea lucruri la edituri, vei fi refuzat. Din pacate, in Romania, aproape nici o editura n-ar putea sa-ti dea o lista exacta cu aparitiile pe ultimele luni ale anului astuia, sau pe primul trimestru al anului urmator, de exemplu. Pentru ca multe nici nu stiu daca vor mai exista atunci!?
iulie 21, 2009 la 9:54 am
Ma scuzati, poate vise pare stupid ca intervin, dar domnule Daniel, cum de la Codul Haosului s-a putut realiza ceva ce sa satisfaca atat din punct de vedere al cantitatii, cat si al continutului, iar la alte cari nu. De exemplu luam NUMELE ACESTEI CARI ESTE SECRET. La pretul pe care il are s-ar fi cuvenit sa fie si cartonata, nu numai cu supracoperta. Majoritatea carilor din biblioteca mea sunt de la editura corint si imi placea ca aveati obiceiul sa scoateti carti care sa il multumeasca pe deplin pe cititor. Nu inyteleg de ce va luati de cei de la Adevarul. Acum am vazut un anunt in care spun ca in colectia vor aparea autorio ca Stephen King sau Anne Riice. As mai avea o sg intrebare la care v-as ruga (daca va permite timpul) sa-mi raspundeti: Tunele 3 va fi cartonat? Caci daca si la cele mai de succes carti ale dv dati gres, atunci scuzati-ma, nu o sa va mai inteleg deloc!
iulie 21, 2009 la 10:38 am
@magykhurin: Nu e deloc stupid ca intervii, d-aia e facut blogul lui Shauki, ca sa discute lumea despre carti, sa se contrazica, sa cada de acord si, cel mai important lucru, sa se informeze. Te va amuza sa afli ca pretul si calitatea de la Codul haosului sunt asa cum sunt fiindca… uita-te unde e tiparita!
Nu ma leg de Adevarul cu rautate, si ma bucur sa aud ca vor scoate Stephen King si Anne Rice, dar sper sa n-o faca cu “ilustratii sugestive la fiecare 100 de pagini”!!!
Da, in continuarea primei fraze, pot sa-ti spun ca, daca are norocul sa fie tiparita tot acolo, Tunele 3 va fi si cartonata si cu pret bun.
Si sa stii, ma uit pe blog si vad la mine “daniel”, nu vad “domnule” in fata – ce naiba!
iulie 21, 2009 la 1:12 pm
Chiar sper ca Tunele 3 sa fie cartonat, ca am fost cam dezamagit la Expeditia. Apropo, se mai aude ceva cu Tatuaj ce sange de monstru 2, ca a trecut ceva timp de la prima carte?
iulie 21, 2009 la 9:31 am
Din pacate asa e in Romania, dar nu inteleg totusi ce se intampla. In timp ce la Nemira si la Tritonic preturile scad cu pana la 35% (chiar si rao macar isi mentine preturile decent) la corint totul explodeaza. Nu am ce sa zic, cartile sunt nemaipomenite, dar fara suparare, preturile sunt mult prea mari. Dupa mn sg carte care isi merita banii (dintre noutati vreau sa spun) este Codul Haosului.
iulie 21, 2009 la 6:23 pm
Eu sunt in bucuresti
liceul ion barbu daca ati auzit
august 17, 2009 la 12:14 pm
Dragii mei, tare ma mai bucura blogul asta. De fiecare data cind imi vine sa imi iau lumea in cap, mai trec pe aici, vad ca exista public pentru scrierile si traducerile mele si capat energie sa ma tirasc in continuare.
Am citit cu mare placere ce ati scris si am si eu cite ceva de zis:
Crystal Doors e o trilogie scrisa de cuplul Moesta–Anderson, care e vinovat nu numai partial de antecontinuarile la Dune dar si de niste Dosare X, de niste Star Wars, de niste Superman si Batman… Au un site fain la http://www.wordfire.com.
Oricum, traducerea a mers excelent, mi-a facut mare placere.
Daca e sa ne referim insa la pretul cartilor, trebuie zis ca editura Corint Junior se arunca la copyright-uri ale unor carti extrem de noi, titluri aflate in fruntea listei de best-seller-uri in State. Desi am prieteni si la Nemira si la Tritonic, trebuie sa notez ca nu se compara titlurile lor cu cele de la Corint.
Dar ceea ce vroiam sa va spun este ca daca vreti sa contribuiti cu adevarat la ieftinirea cartilor, faceti un fan club Corint Junior, bateti-o pe Ancutza la cap si comandati pe internet si cred ca va poate face reduceri substantiale. Io zic sa ii propuneti 30 la suta.
Fiindca, dragii mei, orice carte cumparata de la Diverta este o crima impotriba culturii. Citi dintre voi stiati ca din cei 50 de lei pe care ii platiti pe o carte, 30 merg la Diverta sau Carturesti? Editura vinde de fapt cu 20 de lei cartea. Chew on that!
PS Ancutza e Anca Eftime… CEO la Corint Junior.
august 17, 2009 la 12:25 pm
Ma bucur ca blogul meu e ca o pastila!
)
Despre Star Wars si Dune ai celor doi scriiori am inteles ca o sa se scrie pe coperta 1. Adica asa o sa apara cartea.
Stim ca titlurile sunt extrem de bune, insa preturile sunt exorbitante, chiar si pe site. Reducerea pe site e de 20%, ceea ce la unele carti mai merge. Insa e prea putin, luand in considerare marea criza care ne-a invadat. Daca vor sa vanda, trebuie promotii si reduceri mai substantiale. Un 20% nu prea merge la carti de 50-60 de Ron. Bine… de Diverta nici nu mai incape discutie. Eu acolo intru doar sa rasfoiesc cartile, ca de cumparat, nici vorba. Mi-e si frica sa ma uit la pretul de pe spate.
Eu nu cred ca domnisoara Anca se ocupa de reduceri si alte alea… poate Daniel vede postarea asta si ne da o mana de ajutor (?!).
august 18, 2009 la 2:08 pm
La multi ani
august 19, 2009 la 8:05 am
Si eu cred ca preturile sunt de multe ori exagerate. Sunt convins ca ar face mult mai mult vanzare prin mai multa reclama si preturi mai mici. Macar de ar fi toate cartile cartonate şi cu supracoperta, asa ai mai zice ca platesti calitatea, dar o carte necartonată, care pur si simplu are multe pagini (ma refer si eu la Pecetea Runelor, Expeditia, etc) sa coste atat de mult este exagerat. Dar nu doar Corint Junior are preturi mari, eu unul am fost surprins de pretul urias al cartilor cu Harry Potter. Ma refer la faptul ca HP7 costa la diferta 30 RON, iar HP1 45!!
Totusi, nu cred ca ne adresam tocmai cui trebuie.
iulie 20, 2009 la 7:34 pm
Pai da, tocmai de asta avem nevoie de carti – sa mai fugim din lumea asta stupida. Mie scoala mi-a placut 70%. A fost frumos. Dar cand aveam momente nasoale, cel mai bun remediu era o carte fantasy!
iulie 20, 2009 la 8:01 pm
ooo, si tu??
iulie 20, 2009 la 9:05 pm
Pai n-ar fi o problema daca n-as fi boboaca. Tre’ sa tocesti calumea la inceput sa te ia profesori in ochii de bine
..cel putin primul semestru
iulie 20, 2009 la 8:03 pm
Da!
iulie 20, 2009 la 9:22 pm
Ana-Maria, imi poti spune si mie te rog cati ani ai? Ca si eu sunt tot boboc, dar la liceu!
iulie 21, 2009 la 8:53 am
boboaca unde… in ce oras?
iulie 21, 2009 la 8:26 am
Nu la noile aparitii ma refer. Ma refer la ce urmeaza sa apara. Asta ii incanta pe cititori – sa stie ce or sa mai scoata pe piata editurile.
In plus, cititorii nu vor raspunde cu aceeasi moneda din simplul motiv ca preturile, in perioada asta de criza, au crescut enorm de mult, in loc sa scada. Cum vreti sa vindeti daca aveti preturi uriase? Va dau doar doua exemple: PECETEA RUNELOR 60 de RON si MEASLE SI VRAJMINTITUL 30 de RON. Prima, Pecetea, are un pret exagerat. Foarte. Chiar daca este mare. Tara Duncan costa mai putin si e acelasi format. Iar Measle si Vrajmintitul are un pret mult prea mare pt numarul paginilor… Mai ganditi-va si la acest aspect inainte sa spuneti ca cititorii nu va rasplatesc munca depusa. Unii, pe acest blog, au afirmat ca nu vor cumpara diverse titluri pana la urmatorul targ. De ce oare? Nu din cauza preturilor?
iulie 21, 2009 la 9:55 am
Cu toate ca nu cred c-ati auzit… in Olteniţa mai jos de Bucuresti 60 km.
Si am 14 ani
. Trebuie sa fac 15 la toamna.
Voi?
[Scuze ca am dat-o in off
]