OUL ŞARPELUI de J. Fitzgerald McCurdy – în librării
Editura Corint Junior a lansat astăzi prima carte din trilogia Oul Şarpelui de J. Fitzgerald McCurdy. Volumul unu, care poartă acelaşi nume, este tradus de Gina Frîncu, are 384 de pagini şi poate fi cumpărat de aici.
Trilogia mai conţine volumele THE BURNING CROWN (Coroana de foc/Coroana arzîndă) şi THE TWISTED BLADE (Spada răsucită).
Totul a început odată cu ELFII… Ei au venit pe Pământ acum 160 de milioane de ani, aducând cu ei MAGIA. Au ocupat o regiune întinsă, pustie, pe care au transformat-o într-un lac gigantic, în mijlocul căruia au creat o insulă misterioasă, Ellesmere. Iar pe ea, au clădit un oraş miraculos – BETANIA…
Într-acolo se îndreaptă Miranda şi prietenii ei, călăuziţi de druidul Naim şi de Pietrele Sângelui, într-o aventură palpitantă, plină de peripeţii şi neprevăzut, care le pune la grea încercare curajul şi prietenia. Vor trece prin DUNDURUM, ţara piticilor, vor fi prizonierii SIMURGILOR şi ai dragonului Taifun, vor avea de descifrat alfabetul celtic OGHAM, vor călări cai înaripaţi şi-l vor înfrunta pe vrăjitorul Indolent.
Dar asta nu e totul! Pe urmele lor au pornit Asasinii, monştri feroce cu ochii de flăcări, care o slujesc pe TAOG. Această terifiantă creatură a evadat din LOCUL FĂRĂ NUME şi Răul este pe cale să pună stăpânire pe PĂMÂNT.
Doar OUL ŞARPELUI mai poate salva lumea…


iulie 9, 2009 la 2:53 pm
Mie cartea asta imi suna a Tara Duncan…
iulie 9, 2009 la 5:20 pm
Si mie la fel dar poate si Sabia Shannara.Cred ca-i frumoasa seria, dar cei de la corint ar trebui sa publice continuari ale altor carti care asteapta, nu povesti noi.
iulie 9, 2009 la 3:53 pm
Mi se pare interesanta
Ce fel de coperta are?
iulie 9, 2009 la 5:16 pm
Dar de cartea asta nu am auzit nik pana acum. Nu era in planul Corint. A fost neprevazut.
iulie 9, 2009 la 5:35 pm
Auzi, lucrezi cumva la Corint ca sa fi stiut daca era sau nu in planul lor editorial? Cum poti sa spui ca nu era in planul lor de vreme ce a aparut?
Sincer, esti pisalog, dar mai esti si amuzant cateodata!
)))
Auzi, neprevazut… :-j
iulie 9, 2009 la 5:39 pm
super o sa o comand dupa ce termin Tara Duncan
iulie 9, 2009 la 5:41 pm
Scz, dar nu auzisem de serie ca ar aparea pe la noi. ASicer sa fiu m-am luat dupa catalogul lor, acele de pe siteul Corint Junior. In el nu scria nik despre asta, desi in el erau trecut Ucenicul din Araluen, care inca nu a aparut. Si in plus nu am vazut nik nici aici pe site (scuzati-ma daca era ceva si nu am observat), ca eu de obicei de aici ma aprovizionez cu informatii).
iulie 9, 2009 la 5:44 pm
Intradevar lansarea a fost neasteptata, insa ai spus-o in asa fel incat tu parca lucrai la editura.
)
Ucenicul din Araluen o sa apara, cel mai probabil, saptamana viitoare. Cica deja a fost trimisa in tipar.
Catalogul, din cate stiu, nu a fost facut sa cuprinda toate cartile din vara. Ai sa vezi ca o sa mai lanseze si altele, foarte faine.
iulie 9, 2009 la 6:27 pm
Mie nu-mi plac serpii.
iulie 9, 2009 la 6:31 pm
Nici mie, dar nu cred ca sunt foarte multi serpi in carte!
Asa se chema si vol 1 din Karazan: Serpii din Arakesh, si abia spre sfarsit au aparut niste serpi…
iulie 9, 2009 la 6:40 pm
Suna suuuuuper!
Adica, in sfarsit au mai scos si ei ceva fantasy de “copii”. Imi place mult descrierea. Abia astept sa le aduca si in oras
iulie 9, 2009 la 6:45 pm
Ah am uitat sa intreb ceva si nu exista “EDIT”…Anyway stie care cum va fii coperta: cartonata sau normala sau cum o fii are cineva idee?
iulie 9, 2009 la 6:47 pm
Am sa incerc sa aflu. Insa cred ca va fi softcover cu clapete, asa ca si Copiii Lampii Fermecate… Din pacate, editurile au foarte mult de suferit din cauza crizei, asa ca si produsele lor au de suferit – in loc sa avem multe hardcovere, o sa avem multe paperback-uri.
iulie 9, 2009 la 9:08 pm
Sper ca macar seriile deja incepute sa continuie tot asa..
iulie 10, 2009 la 10:50 am
Aha, multumesc!
Poate devin nesuferita sau insistenta, dar a mai observat cineva ca au ridica preturile exagerat de mult fata de anul sau anii trecuti? Acum orice carte de orice format, cu orice tip de coperta costa minim 40 de ron.
iulie 10, 2009 la 3:10 pm
Hmm… interesant. Iar coperţile sunt foarte tari. A doua e cea care îmi place cel mai mult. Urmează a treia şi după prima. Cred că acum vă veţi da cu părerea care copertă e cea mai tare:))
P.S – Ellesmere nu era numele fiicei Bellei??
iulie 10, 2009 la 3:36 pm
Ei, daca tot s-a ajuns la aasta, cred ca din punct de vedere al copertilor prefer cartile in ordinea urmatoare: 1,2,3… parerea mea…
iulie 10, 2009 la 3:12 pm
Renesmee era:)) scuze
iulie 10, 2009 la 4:09 pm
Ellesmere e o insula din Arhipelagul Arctic, daca nu ma insel
.
iulie 10, 2009 la 5:25 pm
Reveniti cu picioarele pe pamant, aici suntem in ROMANIA!
iulie 10, 2009 la 6:46 pm
Ellesmera este orasul elfilor din Eragon
iulie 10, 2009 la 10:52 am
Mda, asa-i. Din pacate, numai la noi cresc preturile pe timp de criza. In strainatate, logic, scad. In Romania insa… mereu lucrurile-s pe dos.
iulie 10, 2009 la 12:18 pm
eu ink mai sper (speranta moare ultima) k la deschidere, site-ul rao va avea reduceri destul de mari… asa cum a avut sa spunem tritonic ( toate cartile publicate cu cel putin un an in urma au costat pe timpul bookfest cu 50% mai putin)… poate am putin noroc shi nu ma insel
iulie 10, 2009 la 1:53 pm
WOW! Pai ar fi suuuuper! Cred ca asa mi-as comanda pe putin 10 carti
)
iulie 10, 2009 la 4:10 pm
Vise, maica, vise!
)
iulie 10, 2009 la 4:35 pm
stii… sa visezi nu costa nimik
iulie 10, 2009 la 4:47 pm
Asa este, dar uneori este mai bn sa fi cu picioarele pe pamant… sau cel putin asa am auzit. De fapt eu nu prea te pot sfatui avand in vedere ca sunt in permanenta cu capul in nori. Deci tot ce pot spune este: vise placute!
iulie 10, 2009 la 5:49 pm
Alt comentariu fara rost a la magykhurin.
)
iulie 10, 2009 la 6:44 pm
cam asa ceva…cred k e foarte vorbaret…:P
iulie 10, 2009 la 7:06 pm
“Comentariu…a la magykhurin”? Oau, am ajuns vedeta peste noapte… of doamne!
iulie 10, 2009 la 7:02 pm
Pai chiar sunt f vorbaret Sabinna! Si multumesc de compliment Doru (cred). Se pare ca sunt un talent innascut la vorbitul “fara rost”, desi de data asta nu am inceput eu (din nou cred ca asa e, nu sunt niciodata sigur)!
iulie 10, 2009 la 7:06 pm
GATA!
iulie 10, 2009 la 7:17 pm
Nu nu vedeta, ci clovn.
)